DAY OFF ACTIVITIES
Pe fiecare disc se va pune aproximativ o lingură din compoziția anterior facută, care a stat la rece între timp, dar doar pe jumatate din suprafața discului de aluat, pentru că va fi pliat pe jumatate și ar fi bine să fie lăsat un spațiu de un deget la marginea acestuia pentru a "sigila" suberekul.
Următorul pas este să încălzim o tigaie cu ulei.
Atenție , minunile astea trebuie prajite la foc mic pentru ca totul să se gătească uniform, dar și pentru că o să sară ulei peste tot.
Se pot prăji până prind o culoare ușor aurie.
Merg deosebit de bine cu ayran, care este un iaurt subțire, acrișor, sărat - dar asta este deja altă poveste.
Poftă mare!
După ce se amestecă toate condimentele pentru conținut, se lasă la frigider o perioadă, cat se face aluatul.
După ce se amestecă ingredientele pentru aluat - până devine o cocă ușor moale, nu să curgă, dar nici să fie tare pentru a fi modelat cu ușurință - se imparte aluatul rezultat în sfere egale, apoi se întinde fiecare sferă în forma de disc, dar nu prea mare - depinde de dimensiunea tigăii în care se vor prăji (să încapă cel puțin un suberek în tigaie).
Rețeta este așa de simplă încât nici nu ai cum să o uiți:
Pentru aluat: o cană de apă(250-300ml), două căni de făină (600g) și niște sare după gust.
Pentru continut: 500g de carne de vită, ceapă tocată cubulețe potrivite (după preferințe), sare, piper și ar fi bun și niște sumac.
Nu ai crede că este atât de simplu de făcut și în același timp atât de gustos.
Prepararea este o plăcere, iar gustul merită tot efortul.